CAUTA PRODUS

Купить новостройку с отделкой. Где купить однокомнатную квартиру в новостройке? Купить новостройку недорого. Оценка стоимости недвижимости. Какая рыночная оценка недвижимости? Принципы оценки недвижимости. Теплый пол своими руками. Как сделать теплый пол в доме. Монтаж водяного теплого пола. Не включается ноутбук. Скажите почему не включается ноутбук. Ноутбук включается и сразу выключается. Быстрый кредит наличными. Где быстро взять кредит без справок. Оформить быстрый кредит. Топ wow сервера. Где скачать последний клиент wow? Самый лучший сервера world of warcraft. Ленточная пилорама цена. Ленточная пилорама своими руками чертежи. Скачать чертежи ленточной пилорамы. Аренда квартир без посредников. Длительная аренда квартир без посредников и прочих. Аренда однокомнатной квартиры.

tuv ce

SOLUŢII TEHNICE > PARDOSELI > Pardoseli epoxidice > Acoperirea pardoselii industriale cu material epoxidic

Acoperirea pardoselii industriale cu material epoxidic

I. NATURA PROBLEMEI-CERINŢE

Pardoselile din fabrici, depozite, garaje, abatoare, spitale, etc, sunt supuse unor solicitări permanente mecanice (frecare) şi chimice (acizi organici şi anorganici diluaţi, alcalii, produse petroliere, deşeuri, etc).

Ca urmare, suprafeţele finale ale acestor spaţii trebuie să aibă rezistenţă mecanică şi chimică ridicată şi să poată fi curăţate uşor.

Pardoselile industriale din beton (realizate cu întăritor de suprafaţă şi netezire mecanică) şi mai ales pardoselile din beton comun sau mozaic nu satisfac, de regulă, cerinţele menţionate mai sus, adică nu rezistă la solicitarea chimică acidă, se sfărâmă, etc.

 

II. SOLUŢIA

Acoperirea pardoselilor pe bază de ciment cu sistemul de protecţie epoxidic DUROFLOOR-R satisface pe deplin cerinţele menţionate de rezistenţă mecanică şi chimică şi conferă şi un aspect estetic frumos.

DUROFLOOR-R este un sistem epoxidic color bicomponent, fără solvenţi, care după întărire formează o suprafaţă finală uşor de curăţat, cu rezistenţă ridicată la solicitările mecanice (frecare) şi chimice (acizi organici şi anorganici diluaţi, alcalii, produse petroliere, deşeuri, apă, apă de mare, etc).

Dacă se cere o mare rezistenţă la circulaţie grea (de exemplu elevatoare), ca şi rezistenţă mare la solicitările chimice, atunci se recomandă aplicarea pardoselii epoxidice autonivelante DUROFLOOR.

 

III.  APLICAREA
 

Pregătirea suportului

  1. Suprafaţa care urmează să fie acoperită cu stratul epoxidic trebuie să fie uscată (umiditate mai mică de 4%), stabilă, lipsită de praf, uleiuri şi alte impurităţi şi protejată de efectele umidităţii din spate.

  2. Suprafaţa pardoselii va fi pregătită corespunzător, lustruită cu maşina de lustruit mozaic, sablată cu nisip şi bile, etc., în scopul deschiderii porilor suprafeţei pentru pătrunderea amorsei, în vederea asigurării unei ancorări şi aderenţe ridicate a protecţiei epoxidice la suport.

  3. În continuare suportul va fi curăţat temeinic cu un aspirator puternic.

  4. Suprafaţa astfel pregătită se amorsează cu răşina epoxidică DUROFLOOR-PSF sau DUROPRIMER.
    Consumul de amorsă: 200-300 g/m.p.
    În cazul suprafeţelor metalice amorsarea se face cu acoperirea epoxidică anticorosivă EPOXYCOAT-AC, în 2 straturi. Stratul al doilea se aplică după uscarea primului, dar în cel mult 24 de ore.
    Consumul de EPOXYCOAT-AC: 150-200 g/m.p./strat.

  5. După uscarea amorsei, eventualele imperfecţiuni ale suportului (fisuri, găuri) se chituiesc cu DUROFLOOR-R amestecat cu nisip cuarţos cu granulaţia de 0-0,4 mm (sau cu nisip Q35) în proporţie de 1:1,5 până la 1:2 la greutate sau cu DUROFLOOR-PSF amestecat cu nisip cuarţos cu granulaţia de 0-0,4 mm (sau cu nisip Q35) în proporţie de 1:2 până la 1:3 la greutate.
    În cazul lucrărilor urgente şpăcluirea se poate face cu amorsa epoxidică cu priză rapidă DUROFLOOR-FC, amestecată cu nisip cuarţos cu granulaţia de 0-0,4 mm (sau cu nisip Q35) în proporţie de 1:2 până la 1:3 la greutate.

  6. DUROFLOOR-R se aplică în 24 de ore de la aplicarea amorsei.

 

Aplicarea DUROFLOOR-R

Amestecarea componentelor DUROFLOOR-R

Componentele A (răşină) şi B (întăritor) sunt ambalate în recipiente cu proporţia de amestec prestabilită. Componentul B se toarnă complet în componentul A. Amestecul celor 2 componente se face timp de circa 5 minute cu un malaxor cu turaţie redusă (300 rotaţii/minut). Este important ca amestecul să se facă şi pe pereţii şi fundul vasului, pentru repartizarea uniformă a întăritorului.

Realizarea suprafeţei netede

DUROFLOOR-R se aplică cu trafaletul, în 2 straturi. Stratul al doilea se aplică după uscarea primului, dar în cel mult 24 de ore.

Consumul de DUROFLOOR-R: 250-300 g/m.p./strat.

Realizarea suprafeţei antiderapante

  1. DUROFLOOR-R se aplică cu trafaletul, într-un strat.
    Consumul de DUROFLOOR-R: 250-300 g/m.p.

  2. Se presară pe suprafaţa încă proaspătă nisip cuarţos cu granulaţia de 0,1-0,4 mm sau 0,4-0,8 mm, în funcţie de antiderapanţa dorită.
    Consumul de nisip cuarţos: circa 3 kg/m.p.

  3. După întărirea DUROFLOOR-R, granulele de nisip neincluse în masa epoxidică sunt aspirate cu un aspirator puternic.

  4. Se aplică un strat final de DUROFLOOR-R.
    Consumul de DUROFLOOR-R: 400-600 g/m.p.

 

IV. NOTE

  • Calitatea betonului din pardoseală trebuie să fie cel puţin C20/25 (conţinutul în ciment cel puţin 350 kg/m.c.).

  • În cazul în care suportul este umed, pregătirea pardoselii trebuie să se facă în conformitate cu descrierea tehnică "PREGĂTIREA PARDOSELILOR UMEDE PENTRU APLICAREA ACOPERIRII EPOXIDICE".

  • Timpul de prelucrare a răşinilor epoxidice se reduce o dată cu creşterea temperaturii mediului.

  • Aderenţa între 2 straturi succesive poate fi afectată grav de influenţa umezelii sau murdăriei dintre acestea.

  • Suprafeţele straturilor epoxidice trebuie, după aplicare, să fie protejate de umezeală, ploaie sau rouă timp de 4-6 ore. Influenţa umezelii poate da suprafeţei o culoare albă sau/şi să o facă lipicioasă. De asemenea poate crea probleme pe timpul întăririi. Straturile decolorate sau lipicioase pe porţiuni de suprafaţă trebuie mai întâi să fie îndepărtate prin frecare sau polizare şi apoi reaplicate.

  • În cazul în care între 2 aplicări succesive trece mai mult timp decât cel prevăzut sau aplicarea se face pe suprafeţe mai vechi, atunci suprafaţa veche va fi curăţată temeinic şi frecată. După aceea va fi aplicat un strat nou.

  • Consultaţi instrucţiunile de utilizare în siguranţă şi măsurile preventive înscrise pe ambalaj.

 
 
ro41-2

 
ro41-1